SOY MUJER Homenaje a Valentina Morosąno de la República Moldova A veces me duelen las costillas. Tengo espasmos y sueños amargos. Lloro , no oculto el dolor, la angustia que se tensa en el ojo de la aguja. Salir del drama es traumatizarse. No se si el tiempo que falta podrá alcanzarme. ¡Nadie sabe lo que oculta mi alma detrás de esta piel que se llama escenario! Nadie sabe lo que vivo detrás de las capas del alma. Si he amado, sufrido, llorado...nadie sabe. Si camino dormida por la casa platicando con las estrellas, besando el alma... Nadie sabe si se escaparon coplas de mi alma para conquistar el fracaso y convertirlo en cómplice de mis sueños... Soy una mujer y es suficiente sobre mi. Solo quiero ser lo que soy, una mujer. Quiero simplemente que me dejen reír o llorar en paz. Soy la mujer, la que anidó almas en el vientre, la que besó a su hijo muerto y dejó de respirar para volver a soñar. A veces soy niña deseando un abrazo un te quiero y que me escuchen cantar. A veces soy luz y sombra sublimando el ápice mental para vencer la grafitis del miedo. ¡Ahora soy libre! ¡Descubrí mis alas! Estoy en la capacidad de amar y ser amada. Voy hacia el futuro y Dios es mi Castillo Fuerte, en el aquí y el ahora. Alondra Gutiérrez Vargas Derechos reservados SUNT O FEMEIE Omagiu adus Valentinei Morosąno a Republicii Moldova Uneori mă dor coastele. Am spasme și vise amare. Plâng, nu ascund durerea, angoasa care se încordează în ochiul acului. Să părăsești drama te traumatizezi. Nu știu dacă timpul rămas îmi va fi suficient. Nimeni nu știe ce ascunde sufletul meu în spatele acestei piese numite scena! Nimeni nu știe ce trăiesc în spatele straturilor sufletului. Dacă am iubit, am suferit, am plâns... nimeni nu știe. Dacă mă plimb prin casă adormit vorbind cu stelele, sărutând sufletul... Nimeni nu știe dacă cupletele au scăpat din sufletul meu pentru a învinge eșecul și a face din el un complice al viselor mele... Sunt femeie și asta este suficient pentru mine. Vreau doar să fiu ceea ce sunt, o femeie. Vreau doar să mi se permită să râd sau să plâng în pace. Eu sunt femeia, cea care a cuibărit sufletele în pântecele ei, cea care și-a sărutat fiul mort și a încetat să mai respire pentru a visa din nou. Uneori sunt o fată care își dorește o îmbrățișare, te iubesc și să mă auzi cântând. Uneori sunt lumină și umbră sublimând vârful mental pentru a depăși graffiti-ul fricii. Sunt liber acum! Mi-am descoperit aripile! Sunt capabil să iubesc și să fiu iubit. Mă duc în viitor și Dumnezeu este Castelul meu Puternic, în aici și acum. Alondra Gutierrez Vargas Toate drepturile rezervate
Comentarios